Oct 25, 2010

Posted by in Faţă, REVIEW | 13 Comments

Crema hidratanta de ochi Avene

 

Am decis sa cumpar crema asta de ochi in primul rand pentru ca auzisem despre ea numai lucruri de bine. Raluka a fost cea care a tot laudat-o si acum inteleg si de ce.
Restul motivelor sunt scrise mai jos:
 
Toata vara m-am confruntat cu o situatie destul de ciudata. La ochiul stang, (in zona cearcanelor) am avut o iritatie care ma manca, mi se ingrosa ca o crusta tare si apoi se exfolia.
Treaba asta aparea vreo doua saptamani apoi trecea, aparea iar, si tot asa. Nici acum nu imi dau seama care sa fi fost motivul. 
Am banuit crema de ochi luata dintr-un salon (Academie contour des yeux, o crema antirid ). Nu era sigilata si stiti povestea cu creme de tot felul, “transferate” in locul astora (macar sa fi fost Nivea, si nu altceva).
Apoi am banuit soarele, cu toate ca aplicam in jurul ochilor, mostre de Vichy cu SPF 50.  Fond de ten n-am folosit mai deloc, mai ales in vara… Asa ca am incetat sa nu mai folosesc o perioada :blush, crema Academie, anticearcan (nu mereu, pe asta l-am mai aplicat din cand in cand ) sau degetele din dotare, pentru scarpinici.  Dupa ce mi-a trecut, am zis sa acord o atentie mai mare acelei zone si am cautat pe net tot felul de creme. 
 
Crema Avene soin apaisant contour des yex, este o crema de ochi hidratanta pentru conturul ochilor. Am cautat-o si pe cosmeticdatabase si a obtinut scorul 3 (moderate hazard).
 
Ce zice producatorul despre ea:
  • Soothes and relieves under eye puffiness
  • Hydrates and soothes the sensitive eye area
  • Provides moisture and anti-oxidant protection
  • Smoothes expression lines
  • Ophthalmologists tested for safety
  • Fragrance-free and preservative-free
  • Avène Thermal Spring Water soothes and softens the skin
  • Hypoallergenic and non-comedogenic
 
 
Eu zic ca in mare parte are dreptate.  
Nu am observat sa imi reduca umflaturile sau liniile fine din zona ochilor, dar o folosesc de prea putin timp ca sa imi dau seama de astfel de rezultate.  In schimb, am observat ca hidrateaza foarte bine, dar fara sa ma trezesc ca imi luceste zona aia ca naiba.
O folosesc dimineata si seara. La cateva secunde dupa aplicarea cremei folosesc anticearcanul iar acesta se “lipeste” foarte bine de zona cremuita. Dimineata sunt placut surprinsa sa constat ca zona cearcanelor este mai ….alba…sau luminoasa….
 
Culoarea crem-maronie a cearcanelor s-a diminuat inspre exteriorul ochilor.
Nu are miros.
Cantitatea este exagerat de mica (10 ml), aproape cat o mostra (pentru evaluarea corecta a dimensiunilor am pus mostra in poza ).
Aplicarea este igienica si usoara pentru ca nu trebuie sa bag eu mana in ceva, avand motul ala.
 
Pretul destul de mare: 52 ron in farmacia de unde am luat-o eu. Avene mai are tot felul de reduceri si perioade promotionale, asa ca trebuie “pandita” pe viitor.

 
  1. Andreea says:

    >vaai suna atat de bine crema asta! eu foloseam eucerin q10 pentru ochi. dar mi s-a terminat de vreo saptamana si habar nu am cu ce sa o inlocuiesc! sa fiu sincera nu mi a lasat nici un wow,asa ca nu ma gandesc sa o cumpar din nou… Nu prea curand.

  2. Katyna says:

    >@Andreea de asta nu prea cumpar eu acelasi produs de doua ori.
    Oferta este atat de bogata, segmentul de preturi este si el de luat in seama ….si daca tot nu obtii efecte wow de care sa fii multumita (chiar daca nici rau nu iti fac ), de ce sa nu incerci si altceva pentru a avea un termen de comparatie mult mai bun?

  3. Anda Zelenca says:

    >Suna promitator!:D
    Dar intr-adevar e cam scumpa pentru cantitatea oferita. Desi toate cremele de ochi cred ca se gasesc in aceasta cantitate (10 ml).

  4. Katyna says:

    >@Anda macar 20 ml daca avea :D….
    Cea de la Roche Posay are 15 ml dar costa cam 70 ron :(

  5. Raluka Afronie says:

    >ah,multumesc tare pentru k ai pus link;)eu o folosesc doar dimineata si chiar daca tubuletul are doar10ml,imi ajunge aproximativ2luni-uneori chiar si mai mult,pentru k e nevoie de foarte putin produs pentru k pielea sa fie hidratata cu adevarat..si eu sunt adepta schimbarii produsului dupa o perioada buna de timp in care l-ai folosit,dar in cazul cremelor avene nu simt deloc nevoia pentru k inca functioneaza de minune incasi toate calitatile ei sunt de neintrecut,exact pe masura nevoilor mele:)ma bucur tare k ai facut si tu un review despre ea,mereu am fost in cautarea unei creme ideale pentru ochi-pana cand am si gasit-o!:):):)efectul il observi in timp3/4luni,cu toate k nu este o crema antirid,pielea ochilor a fost mereu predispusa ridurilor/imbatranirii din cauza deshidratarii si"texturii"foarte uscata,insa crema asta chiar a reusit sa-mi ofere o imbunatatire evidenta..te imbratisez cu drag,Katyna..iti trimit o mie de pupicuri dulci..

  6. Katyna says:

    >@Raluka nu ai de ce sa imi multumesti. Mie imi face placere sa iti citesc blogul mai ales ca citindu-l, simt ca ma incarc pozitiv mereu. :P
    Referitor la crema asta, sunt convinsa ca voi observa rezultate satisfacatoare si peste ceva timp. Primul si cel mai important, l-am simtit deja : hidratarea optima. Ca o vrea el sa imi reduca si liniile fine…sa-i dea Domnu' sanatate :)))
    Te pup

  7. clarra says:

    >Katyna, eu folosesc uleiul de migdale dulci de la Plafar – e 6 ron sticluta de 10 ml. Eu sunt multumita de el – hidrateaza eficient si pastreaza pielea fumoasa si intinsa – eu am tenul uscat si sunt predispusa sa-mi apara riduri prematur, dar acest ulei le tine la distanta ;)

  8. Katyna says:

    >Clarra cum folosesti uleiul? Il pui pe o discheta demachianta si apoi stergi zona?

  9. clarra says:

    >Katyna, pe pielea curata si usor umeda aplic uleiul cu degetul inelar, printr-un masaj foarte fin – ca si cum am mangaia pielea, dinspre nas spre urechi ;)

  10. Rotsin says:

    >Foarte interesant ceea ce aflu :)
    Am doar o singura intrebare : uleiul de migdale poate fi utilizat si pe zona fruntii?
    Pupici:*

  11. Katyna says:

    >Eu cred ca poate fi aplicat oriunde numai sa iti placa senzatia de ulei pe fata (cu toate ca unele "dispar" pana la urma, prin masaj).

  12. Irina says:

    >foarte ciudat…si eu am avut un episod similar de pleoapa inrosita, care se exfolia si ma manca (in unele zile se umfla ca si cum as fi fost batuta). Nici acum nu cunosc cauza, ma ingrijesc de numa-numa'.

    Dermatologul mi-a recomandat Locoid Lipocream ca tratament si Toleriane (de la LRP, cu toate ca e pt ten) pentru ingrijire zilnica. Cand am vazut cat costa am zis pas, si am investit 30ron in crema de ochi de la Iwostin (25ml). Am vrut si eu Avene, dar cred ca e evident de ce am ales Iwostin; cand iti scade bugetul, te sfatuiesc s-o incerci, eu sunt super multumita de ea! :*

  13. Katyna says:

    >Irina,
    eu n-am tratat foarte serios aceasta problema, nici acum 2 ani cand mi-a aparut prima oara, si nici anul acesta cand mi-a reaparut.
    Insa pentru ca deja problema se intinsese in 3 locuri diferite, tot la ochiul stang, am intrebat la farmacie ce as putea sa iau si mi-a recomandat unguentul oftalmic Tobradex.
    L-am aplicat seara, iar a doua zi toate iritatiile acestea disparusera miraculos (si aveam atat pe pleaoapa cat si 3 locuri rosii si inflamate in zona cearcanelor).
    Mie personal au inceput sa imi placa tare mult produsele Iwostin, si chiar trebuie sa scriu despre cele pe care le-am incercat pana acum.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>