Iun 21, 2012

Posted by in Corp, Cumpărături online, Suplimente alimentare, Thumbnail, Ulei de corp | 47 Comments

Cea mai recentă comandă iherb

 

Ieri când am ajuns acasă m-am dus glonţ la cutia poştală pentru că bănuiam/intuiam că o să-mi vină mult aşteptatul aviz de la iherb. Guess what? Chiar venise! :D De abia aşteptam comanda iherb cu toate că mare lucru nu pot să spun că mi-am luat (cantitativ).
Am comandat pe data de 4 iunie iar pe 5 iunie mă anunţau că au expediat comanda. Deci a durat fix 16 zile până am intrat în posesia coletului. Eu zic că mai bine aşa decât deloc. :)

Acum să vă arăt şi ce mi-am comandat:

1. Ulei de cocos Nature’s Way- Coconut Oil Pure Extra Virgin - $10,07- 500 ml

L-am luat pentru că îmi doream de foarte mult timp un ulei de cocos datorită proprietăţilor pe care tot auzeam că le are, şi-n plus, ador mirosul de cocos. Singura mică problemă e că aroma la care mă aşteptam, nu prea seamănă cu ce-am avut până acum (geluri de duş, creme de corp..). Sunt conştientă că acesta e un produs natural, lipsit de arome artificiale aşa că nu mă deranjează. Mie-mi pare că miroase a ulei obişnuit cu o foarte subtilă aromă de cocos.
Varianta cumpărată de mine este certificată organic, nerafinată, presată la rece, nu conţine grăsimi trans şi are un gust cremos şi delicios (spun ei, mie îmi este cam greu să înghit ceva cu gust de unt topit :P ).
Se poate folosi în bucătărie, e specificat şi pe ambalaj “good for cooking”, în locul untului sau al uleiului pentru prăjit sau copt. Apoi ca şi produs dedicat îngrijirii pielii, nu e nici un secret că lasă pielea foarte hidratată şi nu în ultimul rând ca şi mască de păr.
Părul şi pielea de abia îl aşteptau, nu că n-aş fi avut produse hidratante în orice colţişor din baie. :P

Eu credeam că uleiul o să-l găsesc în stare solidă, dar era topit de tot şi nici acum nu şi-a schimbat compoziţia, nici nu-i de mirare la ce temperaturi sunt. În orice caz, pe ambalaj scrie că nu trebuie să fie depozitat neapărat în frigider (în sensul că nu e obligatoriu), ci doar ţinut într-un loc mai rece şi uscat iar când devine solid poate fi pus sub jetul de apă caldă şi se topeşte.
N-am zis lucruri noi, ştiu, dar prea sunt încântată de primul meu ulei de cocos! :D

2. Pensulă de blush Real Tehniques- $8,99 – e o pensulă tare pufoasă şi fină, mânerul e de calitate şi mi-a plăcut din secunda în care am văzut-o. N-am apucat să o folosesc pentru că am spălat-o şi e la uscat acum (nu i-a căzut nici un firişor la spălat).

3. Capsule de vitamina E- Nature’s Bounty E-400 IU, 100 softgels- $9,48

Mi-a fost cam greu să aleg capsulele de vitamina E deoarece nu ştiam ce concentraţie să iau. Eu intenţionez să le adminstrez şi pe cale internă însă gândul cu care le-am luat, a fost acela de a le aplica extern în zona ochilor, seara, în combinaţie cu uleiul de cocos. Am văzut un video pe youtube care m-a inspirat şi dacă tot lăuda “formula” asta, am cedat. Vorbea cu aşa poftă…
O să pregătesc într-un recipient mic o cantitate care să-mi ajungă câteva zile, pentru a nu sta să sparg capsule în fiecare seară. Deocamdată o să mai amân procesul acesta pentru că am de testat crema de ochi de la Ivatherm. :P

4. Capsule de Omega-3- Madre Labs Omega-3 Premium Fish Oil, 100 softgels- $4,95

Dacă mi-am educat familia să consume Omega-3 acum trebuie să-i şi aprovizionez, nu-i aşa? Bunicile mele îmi spun că iau cu regularitate una pe zi, iar eu mă bucur foarte tare când le aud. Şi tata începe să dea semne că ar vrea să consume.
O să mai studiez concentraţia de ulei de peşte, să văd ce brand de pe iherb stă mai bine la capitolul ăsta, că la preţ mi se par bune oricum.

Produsele primite gratuit au fost:

* 1 plic de ceai verde organic cu aromă de mango de la St. Dalfour- astăzi îl prepar şi revin cu păreri despre el.

* un centimetru- Da, am mai zis eu că îmi apar tot felul de semne de peste tot că ar cam trebui să mă ţin serios de cura de slăbire, acum iată încă unul!

* o cutie cu 10 capsule de enzime digestive de la Doctor’s Best- am ales-o din lista cu Freebies

Apropo, mă bucur că ne oferă posibilitatea de a alege produsul pe care vrem să-l primim gratuit pentru că astfel am reuşit să descopăr din întâmplare când am comandat data trecută, un supliment foaaaarte bun pentru digestie (Digestive Comfort- Planetary Herbals).


Dacă de obicei ficatul îmi transmite că nu iubeşte ceapa, usturoiul, vinetele, …, cu suplimentele digestive amintite mai sus, reuşesc să-l fac fericit, indiferent ce mănânc din lista lui neagră. Pastilele sunt destul de mari şi miros nu tocmai plăcut (a bitter suedez) dar zău dacă mă mai interesează cât timp pot să mănânc şi eu în linişte o salată cu ceapă din când în când.
Cu siguranţă voi cumpăra produsul full size la următoarea comandă.

Acum că am văzut cât de bună e pensula de la Real T., o să iau şi seturile care mai sunt disponibile, plus alte câteva uleiuri şi suplimente.

Dacă vă tentează să lansaţi vreo comandă pe iherb.com şi vreţi o reducere de $5, puteţi să folosiţi codul meu: PUN744 (doar la prima comandă).

Mai ispitiţi-mă cu produse de pe iherb care v-au impresionat plăcut ca să-mi măresc wishlist-ul. :D

  1. DarLyst says:

    Sa imi zici daca e bun uleiul de cocos ca ma tenteaza si pe mine, mai ales ca imi place la nebunie mirosul.
    Si eu sunt asa de fericita cand gasesc cate un aviz in cutia postala :)

    • Katyna says:

      Bine ca ai zis de miros, trebuie sa scriu si in postare ca nu e aroma aia de cocos pe care o stiam eu. Am fost un pic dezamagita la capitolul asta. Astazi as vrea sa-l aplic in par si sa-l tin cel putin 1 ora. :D
      Mi-am dat putin pe maini si intr-adevar e hidratant.

      • blueroses says:

        Suna bine toate.
        Si pe mama am invatat-o cu Omega 3, dar din lene si scarba de banci, nu am card, asa ca le iau de pe la noi, (un pic mai scump, adevarat).
        Eu am un unt de corp (stiu ca nu se compara cu al tau) care la caldura se inmoaie, asa ca-l tin in frigider si pun pentru consum cate un pic intr-o cutie de la crema. Ai putea sa transferi cateva linguri acum cat e in stare lichida si sa nu-l incalzesti pe tot cand ai nevoie doar de putin … doar o sugestie.
        Sa le folosesti cu placere si multa sanatate ficatului tau!

        • Katyna says:

          E pacat sa nu faci un card micut cu care sa profiti de unele oferte. Uneori si eu prefer sa le iau de la noi pentru ca sunt mai la indemana sau le vreau repede, dar in general prefer sa comand online.
          E buna ideea ta, o sa transfer in ceva doar cat sa il folosesc pentru zona ochilor. Nu cred ca o sa se intareasca prea curand pe caldurile astea, dar..

        • Alexandra says:

          mi-am facut si eu curaj sa fac o comanda de pe iherb la pensulele ecotools…si un stippling de la real tech. A durat pana sa-mi fac curaj mai ales la ce intamplari ai avut cu ei:P… comanda mi-a venit in 20 de zile….destul de promitator…. Apropo de coconut oil….m-am uitat pe la ei la monoi tiare tahiti si au un coconut oil 100% natural kre e laudat de foarte multi.

          • Katyna says:

            Acum parca am mai multa incredere, mai ales de cand au schimbat si traseul coletelor. E adevarat ca vin mai tarziu, dar vin!
            Si eu m-am uitat duoa monoi tiare si cred ca o sa iau la urmatoarea comanda, sa stii. Oricum planuiesc sa mai iau un set de pensule RT, asa ca n-o sa am greutate mare.

      • Ana G. says:

        Buna,
        Eu iti recomand uleiul de cocos de la Now Foods nerafinat. Eu mi-am luat varianta cea mare, de 591 ml pentru ca borcanul este de plastic si de fapt cantareste cam la fel cu varianta cea mica, in borcan de sticla. Miroase bine, nu exagerat de puternic, dispare cam intr-o ora de pe piele, dar se simte…

        • Katyna says:

          Buna Ana,
          m-am uitat si la cel de la Now dar stii de ce l-am ales mai mult pe acesta? Pentru ca este exact cel din filmuletul care mi-a facut pofta sa folosesc ulei de cocos si vit. E pentru zona ochilor. De el zicea tipa ca miroase delicios si usor usor tind sa-i dau dreptate, parca miroase a Bounty, dar fara aroma dulce de ciocolata. Ba chiar l-am si gustat de pofta, dupa ce l-am pus in frigider :D .
          In orice caz, uleiul de cocos o sa fie prezent mult timp de-acum incolo in casa mea si o sa am timp sa experimentez si alte brand-uri.

  2. Simon Alexandra says:

    Buna! Imi poti da, te rog, mai multe detalii referitoare la tratamentul pentru ochi cu vitamina E? Am si eu un blister si nu stiu ce sa fac cu el.. (am baut pastilutele 2 luni jumatate si acum am luat o pauza)

    • Katyna says:

      Buna,
      eu o sa iau o capsula de vitamina E pe zi, nu conteaza ora la care o iau, cred, iar pe cale externa voi face un mix din lichidul aflat in capsulele de vitamina E si uleiul de cocos. Am o cutiuta mica in care pot sa pun de exemplu continutul a 3-4 capsule si ulei de cocos cat doresc. Ambele sunt destul de grase asa ca voi aplica intr-un strat foarte subtire atat in zona ochilor, cat si pe gat si in zona decolteului.

      • Simon Alexandra says:

        Si care sunt benefiiciile unui astfel de tratament?

        • Katyna says:

          Vitamina E are numeroase beneficii, eu o s-o consum intern in special pentru ca e un puternic antioxidant (intareste peretii vaselor capilare, incurajeaza productia de colagen, intareste sistemul imunitar, efect anticoagulant etc..) iar pentru zona ochilor o s-o folosesc pentru ca ar ajuta la retinerea apei in piele, hidratare, reducerea ridurilor, a inflamatiilor, vindeca leziuni..
          Bine, ea are mult mai multe proprietati pe care nu le-am enumerat, le-am scris doar pe cele care motiveaza decizia mea de a le introduce in rutina zilnica. :P

  3. Cupcake says:

    ce frumoasa e farfurioara ta alba!!:|
    uleiul meu de cocos,la fel,extravirgin,chiar miroase tare a cocos…si e de la Organic Shea

  4. Dana Maria says:

    As avea niste intrebari in legatura cu livrarea. Cat costa transportul? Pachetul vine la OP-ul de la care iti ridici de obicei pachetele sau este unul special (vamal)? Eu nu am mai comandat produse din afara tarii si nu am deloc experienta asta. Multumesc mult.

    • Katyna says:

      Transportul pentru o comanda care cantareste in total 1,8 kg costa in mod normal $6 dar daca introduci un cod precum cel pe care l-am trecut si eu, mai ramane de platit doar $1. Mai au promotii cu transport gratuit pentru comenzi mai mari de $40 sau il mai fac si$4, depinde.
      Coletul vine la posta locala si nu mai trebuie sa platesti nimic acolo.
      Poti sa iti faci cont si sa simulezi o comanda, dupa ce depasesti 1,8 kg iti calculeaza ei cat ai de platit. Numai sa nu uiti sa treci in casuta comenzii “refferal code-ul” ca sa platesti cu 5$ mai putin. :P
      Daca te hotarasti sa dai o comanda si nu te descurci, mai intreaba-ma.

  5. Maria says:

    Wow, ti-ai facut curaj de inca o comanda :) Sa le folosesti cu drag!
    Uleiul de cocos cred ca este dezodorizat, parca Georgiana de la Georgia’s Mirror si l-a luat tot pe acesta si a fost putin dezamagita de miros.
    Eu vreau o pensula mare de pudra si una de contur, tot RT, o argila verde (am avut Mayam doar, vreau sa incerc si altceva de dragul comparatiei), ulei de jojoba, niste acid folic si ceva omega 3. Folosesc multe produse luate de pe iherb, si cu postari din astea, lista tot creste, acum ma gandesc sa iau si vit. E :)

    • Katyna says:

      Ba chiar cred ca e a 3-a comanda de la nefericitul incident de atunci. Tind sa cred ca nu vor mai avea probleme pe ruta nou aleasa. Intr-adevar dureaza un pic mai mult livrarea, dar cel putin ajung.

      Nu mai stiu sigur daca si Georgiana si-a luat tot marca asta de ulei, eu l-am luat fix pe asta pentru ca el aparea in filmuletul de care ziceam si in postare. Acum cand iti scriu, il am in par si cred ca m-am grabit sa-l judec, miroase foarte bine, aproape ca imi vine sa musc din firele de par :) ). Sa vad ce luciu o sa-mi ofere…
      Argila verde daaa, bun, am notat si eu.
      Dupa ce am citit despre vitamina E, am zis ca trebuie sa-mi iau neaparat. Acum ca am inceput sa iau atatia antioxidanti “ambalati”, ma astept sa mi se imbunatateasca considerabil conditia tenului. Deocamdata sunt ceva semne ca ma indrept pe drumul cel bun, dar sa vedem.

  6. Calin Andreea Daniela says:

    Super! Bafta la testat!

    sti de concursul de pe blogul meu? nu mai stiu daca ti-am spus…
    http://anfreutza.wordpress.com/2012/06/20/concurs/

  7. Georgiana says:

    Si eu am ales cadou Digestive Comfort la o comanda anterioara si zau ca mi se pare fabulos. Nu e nici pe departe genul de produs pe care m-as fi gandit sa il cumpar, iar atunci l-am ales din lipsa de alte optiuni tentante. Acum, ca si tine, vreau sa il cumpar :)
    Aceeasi dezamagire am avut-o si eu cu uleiul de cocos, chiar daca e alt brand. Mai avusesem doar de la Mayam si acela mirosea senzational, nici nu mi-am inchipuit ca exista pe iHerb vreun ulei care sa nu miroasa macar la fel :(

    Anyway, sa te bucuri de produse! Eu vreau un set de pensule acum, mi se par senzationale acestea de la Pixiwoo.
    Pupici

    • Katyna says:

      Bun, deci am lamurit si treaba asta, nu ai acelasi brand dar si tu ai fost putin dezamagita de miros. Eh, asta sa fie problema. Totusi, eu mi-am schimbat putin parerea despre el, parca in par miroase mai bine.

      O sa ma uit mai cu atentie la review-uri sa citesc care e laudat si pentru miros.

      Cred ca o sa le epuizam stocul de pensule RT, presimt! Adevarul e ca sunt chiar bune si au un pret…imbatabil.

      Pup

  8. Miruna Ana-Maria says:

    M ai convins sa imi cumpar si eu.

  9. Miruna Ana-Maria says:

    Dar eu am probleme cu engleza(rusinica sa imi fie):)) si e cam greu sa dau o comanda:D

  10. cristina tacaciu says:

    sa te bucuri de aceasta prada :P :*

  11. repsol says:

    hei..cum a a iesit parul dupa ce ai aplicat uleiul? sunt tare curioasa

    • Katyna says:

      Imi cer scuze ca am aprobat/raspuns asa de tarziu, iti scrisesem un foarte lung raspuns dar chiar atunci s-a intrerupt curentul si…
      Bun, hai sa-ti spun ce am observat eu la prima aplicare a uleiului de cocos in par. In primul rand trebuie sa precizez ca eu am un par cu fir gros, lung, tern, culoarea lui este naturala in proportie de 60% (inca ma chinui cu varfurile vopsite).
      Comparativ cu masca de par cu ulei de masline aceasta a mirosit mult mai bine, s-a curatat muuult mai usor din par, insa la capitolul luciu/stralucire…nu s-a descurcat la fel de bine ca cea cu ulei de masline.
      Eu am tinut uleiul in par, am aplicat chiar si pe scalp, pret de 2-3 ore bune, deci a avut timp suficient sa actioneze. Am observat totusi ca, desi nu mi-a dat luciu parului, mi l-a facut mai…elastic si mai hidratat si nu l-a lasat lipsit de vlaga. Imi place ca nu mi-a schimbat textura firului facandu-l mai subtire, cu toate ca il simt hidratat iar asta e mare lucru la firul meu poros.
      In principiu, imi plac ambele tipuri de tratamente (ulei de cocos/masca de par cu ulei de masline si..) dar cred ca o sa apelez mult mai des la tratamentul cu ulei de cocos.

  12. coco says:

    este cea mai buna masca de par uleiul de cocos :)

  13. repsol says:

    multumesc pt raspuns..iti recomand si uleiul de avocado, face minuni pt varfuri si in genereal pt par..dar de mirosit, miroase groaznic..:))eu mi-am comandat ulei de ricin in cantitate industriala de pe iherb si raman fidela mastii cu ulei de masline,ou si ulei de ricin..am vazut si niste supplimente interesante special pt par, unghii si piele..ma tenteaza sa le iau..de cand cu sesiunea si caldura plus un pic de “ajutor” de la ondulator..parul meu are de suferit

    • Katyna says:

      As trece si peste partea cu mirosul daca ar fi bun pentru par, dar daca vrei sa iti spun ceva sincer sincer, eu folosesc mai mult produsele gata ambalate si mai rar variantele homemade. De exemplu am tot citit despre Mythic Oil al lui L’Oreal(contine si ulei de avocado :D ), si cred ca mai mult ma tenteaza sa-l iau pe el decat inca vreo 2 unturi sau uleiuri. :P

  14. Intrasem expres sa te intreb de experienta cu uleiul de cocos :P , n-am apucat sa vb despre aceasta… dar ai raspuns deja mai sus.:) Pe corp l-ai folosit? iti place? se absoarbe rapid in piele sau pielea ramane usor uleioasa?
    Imi place ca poate fi folosit si in bucatarie… daca-l fol. si in acest sens,pls sa ne spui in ce combinatii l-ai testat.:)

    Imi place foarte mult pensula R.T. … e asa dragalasa si pufoasa! iar pe ten cred ca se simte ca un fulg, nu?:) Ce dimensiuni are? (manerul+perii)
    Cred ca merita banutii si celelalte pensulici… pe mine ma tenta stippling brush-ul sau setul acela cu manerul auriu…

    Suplimentele sunt nemaipomenite!
    Sa le folosesti cu drag pe toate si sa-ti priiasca!;)
    pup:*

    • Katyna says:

      L-am folosit pe brate si putin pe picioare pentru ca inca nu m-am saturat de aroma de vanilie a untului Bioturm, dar pot sa-ti spun ca nu prea se absoarbe in totalitate, sau cel putin nu in primele doua ore. Nu ramane vreo pelicula evidenta sau lucioasa la suprafata pielii dar se simte uleioasa. Cred ca o sa fie ideal dupa expunerile la soare cand pielea e insetata si cere mai multa hidratare ca de obicei. Mirosul uleiului dispare in primele minute.
      In bucatarie nu prea sunt tentata sa il folosesc pentru ca ma feresc sa mai gatesc ceva in ultima perioada, ca sa ma tin si eu cum trebuie de o cura de slabire.
      Pensula RT a ramas foarte fina si dupa spalare, si imi place si cum aplica blush-ul, numai ca la blush-urile mai putin cremoase nu prea se ia mare lucru pe ea, trebuie insistat putin. In schimb la cele prafoase e ideala. Lungimea manerului e de 13 cm iar perii au 5 cm (18 cm are in total)
      Multumesc, pup!

  15. Leenah says:

    Uleiul meu de cocos de pe IHerb sta in figider..dar pe ambalajul lui nu scrie ca nu poate sta acolo,sper ca nu l-am stricat. O sa mai fac si eu o comanda in Iulie,trebuie sa-mi iau multe suplimente..nu stiam ca vitamina E in combinatie cu uleiul de cocos se foloseste pentru zona ochilor,eu folosesc ulei de migdale pentru cearcanele mele mereu negre.

    • Katyna says:

      M-am exprimat eu gresit, nu ca ar fi interzis ci ca nu e necesar sa stea in frigider, chiar o sa modific. :P Acum l-am pus si eu in frigider, prea mi-era mila ca sta afara pe caldurile astea (eu in casa n-am nicio camera mai racoroasa unde sa-l tin).
      Da, am vazut “reteta” asta pe youtube si cum ingredientele chiar sunt la indemana, am zis sa incerc sa vad ce se intampla. Chiar daca nu o sa fiu multumita de ele pentru zona ochilor, o sa le folosesc separat (capsulele intern iar uleiul =>corp si par).

  16. Calin Andreea Daniela says:

    sti de concursul de pe blogul meu? nu mai stiu daca ti-am spus si mai urmeaza unul curand…
    http://anfreutza.wordpress.com/2012/06/20/concurs/

  17. anca says:

    la comanda de pe iherb ce sistem de trimitere ar fi bine de ales?-UPS, DHL, AIRMAIL?
    MULTUMESC

    • Katyna says:

      Anca, trebuie selectat International Airmail si in functie de greutatea coletului iti vor afisa ei cat ai de platit pe transport (pana in 1,8 kg costa de obicei $6, dar daca valoarea comenzii tale depaseste $40 au o promotie in perioada asta, si costa doar $4 transportul; daca e prima comanda si introduci un cod de reducere cum e al meu (PUN744), se scad $5 din totalul comenzii tale). Coletul ajunge la posta locala de care apartii (mie ultimele 2 colete mi-au ajuns cam in 2 saptamani) si nu mai trebuie sa platesti nimic.
      Sau mai ai optiunea DHL dar costa foarte mult dupa parerea mea (incepe cam de la 28$ transportul) dar iti ajunge in maxim 3 zile cu un curier, la usa. Atunci cand iti da pachetul trebuie sa le mai platesti celor de la DHL niste taxe si tva-ul, deci se mai adauga si asta in pretul transportului.
      Nu uita sa te uiti si la Freebies sus, ca sa iti alegi produsul gratuit (se ofera unul singur, la alegere, din lista propusa de ei).

  18. BeautySpot says:

    Buna,

    Mi am facut si eu curaj si am dat comanda pe iherb(am citit ca ai avut ceva probleme la inceput cu ei)si vroiam sa te intreb daca esti din Bucuresti de ti a venit coletul la posta locala pentru ca eu sunt din Buftea si am intrebat la suport online de unde trimit produsele si mi au spus ca din USA..asta inseamna ca il voi primi la vama??Deja sunt 9 zile de cand e coletul trimis spre Ro….O zi frumoasa!

    • Katyna says:

      Buna,

      Da, eu stau in Bucuresti insa am comandat si pe o adresa din IF si tot la posta locala, cea de care apartin, mi-a ajuns coletul; la fel si in cazul comenzilor facute pe adresa din Bucuresti. Ele vin din USA insa trec prima oara prin Germania sau Suedia, si de acolo sunt trimise la noi, deci stai linistita ca iti vor ajunge tot la posta locala. Cel mai repede mi-a ajuns comanda in 7-8 zile iar cel mai tarziu, cam in 21 de zile.
      O singura data n-am primit coletul, adica prima oara, acum ceva timp, insa de atunci totul a decurs foarte ok.

      • BeautySpot says:

        Eu cand am contact serviciul lor online azi mi au zis ca vin direct din Usa in Romania si de aceea mi e teama ca vin la Of 67 in Bucuresti.In fine o sa le scriu iar sa ii intreb ruta coletului si sper sa nu am ”norocul” sa nu ajunga:)Multumesc pentru raspuns!:*

  19. Dragu Anca says:

    Buna ziua,
    As vrea sa comannd ulei de cocos, la 1 kg, ambalat la punga; am gasit in magazine doar la borcanele de 350 grame sau mai mici. Din surse sigure, stiu ca exista ulei de cocos in ambalaj de 1kg/punga, la acelasi pret cu cel de 350 grame la borcanel. (~45 lei)

    • Katyna says:

      Anca, nu m-am uitat daca pe iherb au si la 1kg, dar sigur acolo o sa gasesti un pret avantajos la uleiul de cocos. Eu una numai de acolo ma aprovizionez.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>