Oct 23, 2012

Posted by in Fond de ten/ BB Cream, REVIEW, Thumbnail | 21 Comments

Review: Fond de ten Healthy Mix- Bourjois

 

Ştiu că am repetat în nenumărate rânduri că dimineaţa prefer machiajul rapid sau că BB cream-urile sunt perfecte pentru “graba” şi comoditatea mea specifică, numai că vara a trecut, tenul bronzat şi aparent lipsit de imperfecţiuni devine şi el o amintire frumoasă, cel puţin până anul viitor, aşa că am reînceput să folosesc fondul de ten. Adevărul este că altfel arată un machiaj atunci când îşi face şi el “apariţia”, nu-i aşa?

Îmi propusesem să scriu despre fondul de ten Healthy Mix de la Bourjois, încă din prima săptămână de utilizare, dar iată că n-am reuşit s-o fac până în acest moment.

Înainte de toate trebuie să precizez că eu am un ten mixt, cu binecunoscuta zonă T problematică. Nu mă plâng de cantitatea de sebum pentru că de obicei reuşesc să o ţin sub control folosind produse care nu-mi usucă tenul, deci nu agravează secreţia de sebum, dar nici nu pot spune că am un ten mat, perfect, ca în reviste.
Acum, să vă spun şi cum mi s-a părut mie Healthy Mix şi ce experienţă am avut (şi încă am) cu el.

Primul lucru pe care l-am remarcat la el a fost mirosul fructat, absolut delicios. Din tot ce am încercat până acum, acesta este cu siguranţă cel mai apetisant fond de ten, din acest punct de vedere. Evident că acest miros nu se păstrează o zi întreagă, doar nu este o cremă parfumată, şi nici nu cred că era indicat.

Pe ambalaj este specificat faptul că are o formulă ce conţine următoarele extracte de fructe: caise (oferă tenului strălucire), pepene (hidratare), măr (anti-oxidant), ghimbir (tonifiere).
Într-adevăr îmi simt pielea mai hidratată atunci când sunt dată cu el şi partea cea mai bună este că are o textură light, pe care nu o simt absolut deloc, aşadar nu mi se pare că-mi încarcă tenul.

Consistenţa este destul de fluidă (nu foarte lichidă, totuşi) şi cremoasă. Se aplică uşor, uniform şi nu lasă dâre.
Gradul de acoperire mi se pare mediu, dar prin folosirea mai multor straturi, poate fi chiar unul ridicat. În primele ore tenul are un aspect uşor pudrat (nu foarte vizibil, poate mai mult în poze) şi natural.

Nuanţa pe care o am eu este Beige (nr. 54) şi am văzut că mai sunt disponibile încă 4 (cele din imaginea de sus).

Ambalajul îmi place foarte mult pentru că tubul este prevăzut cu o pompiţă, şi-n plus conţinutul se poate folosi până la ultima picătură datorită platformei care se ridică pe măsură ce se consumă.

Gramajul este 30 ml, iar perioada de valabilitate este de 12 luni de la deschidere.

În concluzie, îmi place extrem de mult cum se comportă Healthy Mix pe tenul meu, faptul că lasă tenul fin şi uniform, că menţine pielea hidratată pe parcursul zilei şi că-i oferă tenului un aspect natural, sănătos, însă data viitoare vreau să încerc un fond de ten cu putere de matifiere iar  Healthy Mix Serum Flower Perfection, am înţeles că este mai potrivit tenurilor mixte sau grase. (Am tăiat deoarece tocmai am aflat că Flower Perfection este mult mai ok pentru tenurile mixte iar Healthy Mix Serum este perfect pentru tenul uscat.)

Şi pentru că am fost aşa de impresionată de calitatea lui Healthy Mix, am zis că n-ar fi rău să-i fac unul cadou unei prietene pe care o auzisem că nu ştie ce fond de ten să-şi mai ia. Am avut ceva emoţii în privinţa nuanţei pe care să i-o aleg, vorba aia, de abia nimeresc la mine, dar până la urma intuiţia m-a ghidat bine.
Am întrebat-o recent ce părere are despre el şi, chiar dacă a fost cadou, i-am cerut opiniile sincere; mi-a spus următoarele: “Avand in vedere ca imi acopera pistruii complet, pot sa spun ca are cea mai tare acoperire, dar spun medie, ca nu am pistruii foarte pigmentati; Si, datorita efectului de hidratare, finish-ul e glowy; miroase super; rezista 1 zi pe fata, fara pudra si in conditii grele (munte, cota 1400).”
Trebuie să precizez că tenul ei este uscat, lipsit de imperfecţiuni.

Healthy Mix de la Bourjois costă aproximativ 62 ron, iar de o lună au o promoţie interesantă de care am profitat şi eu atunci când l-am făcut cadou: la orice fond de ten cumpărat din gama Healthy Mix şi Healthy Mix Serum primeşti şi un gloss Effet 3D la alegere (nuanţele sunt precizate şi în posterul de jos).
Nu mai ţin minte exact din ce magazin l-am cumpărat (tind să cred că dintr-un Carrefour), dar pe pagina de Facebook au precizat că oferta este valabilă în lanţurile de magazine Sephora, Douglas, BB şi Kendra, Marionnaud, Carrefour şi Auchan Titan.

Cine a mai încercat Healthy Mix? Vouă ce părere v-a lăsat?

 

  1. Delia says:

    Daa, si mie imi place foarte mult. I-am facut un review aici.

  2. Camelia says:

    Si mie imi place, eu am nuanta 52 care uneori mi se pare prea deschisa si alte ori perfecta. Poate o sa incerc si 53. :)

    • Hmm, 53 mi s-a parut destul de apropiata de 52. Oricum, m-am bucurat cand am vazut ca nuantele nu au tonuri rozalii. :P

  3. Alina says:

    Of, cum ma tentezi :) ) :D

  4. Loredana says:

    Ce ma bucur ca ai scris despre el, mi-l doream si nu prea eram hotarata. Si eu am tenul mixt.

    • Daca ajungi la un raft cu produse Bourjois, sa te uiti si la Flower Perfection, fetele spun ca are putere de matifiere mai mare. Maine o sa ma uit si eu, si chiar o sa intreb daca e asa sau nu. :P

  5. mada says:

    Si mie mi-a placut cum acopera si finish-ul, dar problema este cu ingredientele acestuia.Are mult alcool, are parfum, in concluzie iritanti majori prezenti si pentru orice ten aceste ingrediente sunt problematice mai devreme sau mai tarziu.Asa ca am ascultat sfatul Corinei(pasagera) si am incercat un fond de ten fara alcool sau parfum.

    • Hmm,vad ca alcoolul este undeva la jumatatea listei. Pana acum chiar n-am avut probleme cu el, si l-am purtat de fiecare data pana seara tarziu.
      Ce fond de ten folosesti acum?

  6. Alexandra says:

    A venit la fix acest review. M-ai ajutat sa ma decid. Urmeaza sa valorific reducerile din Glamour. :D

  7. Nimphetamin says:

    Mie cred ca nu-mi place fondul asta de ten. Zic cred pentru ca am zile in care sunt multumita macar dimineata, dar am si zile in care nu-mi place de la inceputul zilei pana la finalul ei.
    Si eu am ten mixt si in mod clar nu il consider potrivit pentru acest tip de ten. Pe la mijlocul zilei am fruntea extrem de uleioasa :(
    Ce nu-mi place la el este si faptul ca desi nu am zone uscate pe ten, cumva asa arata uneori. In acest sens mi-am luat un primer pentru ten, dar nu a rezolvat problema. Si zau ca-mi hidratez bine tenul si intern (chiar si 3-4 litri de apa pe zi), dar si extern cu produse Paula’s Choice.
    Pentru mine a fost o dezamagire dupa ce am citit atatea pareri pozitive.

    • Da, inteleg perfect ce spui, vara nici eu nu cred ca l-as putea folosi (de fapt vara nici nu ma complic cu fond de ten, prefer bb cream sau chiar nimic :D ), insa pe temperaturile astea a fost tocmai bun. De cateva ori l-am fixat si cu o pudra minerala si a rezistat binisor, la sfarsitul zilei se vedeau ceva urme de luciu pe frunte si pometi.

  8. Roxana says:

    Touché! Review-ul asta ii insumeaza toate partile bune ale acestui mirific fond de ten. Imi place, place, place.

  9. Maria says:

    Eu am avut doar HM Serum, mi-a placut faptul ca se simtea foarte usor pe ten, era practic invizibil, se intindea usor chiar si cu degetele, ce mai, parea fdt perfect. Ce nu mi-a placut a fost faptul ca dupa aprox. 3 ore zona T lucea ingrozitor, n-am mai patit asta cu niciun fdt. L-am folosit pe tot pt. aspectul natural si celelalte plusuri, iar excesul de sebum l-am rezolvat cu servetele matifiante si pudra, dar totusi nu l-am recumparat. L-am mai folosit si combinat cu colorstay, si in felul asta se mentinea putin mai bine pe ten. Ma tenteaza sa incerc HM dar doar daca as reusi sa fac rost de o mostra, m-am hotarat sa nu mai cumpar fdt fara sa le testez inainte. Asa mi-ar placea sa se gandeasca producatorii sa scoata mini-size-uri de 5 ml la toate fdt :)

  10. veronica picioroaga says:

    Eu am avut o mostra exact aceeasi culoare si m-am simtit extraordinar cu acest fond de ten! si-am primit multe complimente in perioada cat l-am folosit atunci:-) Acum , m-ai convis! Trebuie sa-mi iau si eu Healthy Mix ..sper sa prind si promotia:-) Frumos review si f frumoase pozele ! Uitandu-ma la tine mi-aduc aminte de senzatia de bine care mi-o dadea H.Mix :-)

  11. Interesanta oferta cu luciu. Am sa il caut si eu pentru ca am tot un ten mixt si mi s-ar potrivi si mie si in plus ma incanta mirosul de care vorbeai

  12. Andreea A. says:

    E unul dintre fondurile mele de ten preferate. Pacat ca nu e rezistent la transfer, c-ar fi fost perfect!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>