Oct 25, 2012

Posted by in Demachiant, REVIEW, Thumbnail | 19 Comments

Şerveţele demachiante Care- Mega Image

 

Şerveţele demachiante au reintrat oarecum recent (de câteva luni) în rutina de curăţare a tenului pentru că, aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, nu am un plan riguros pe care să-l urmez şi pe care să-l respect de fiecare dată, din simplul motiv că mă plictisesc. Luna asta poate nu concep viaţa fără apa micelară, luna viitoare sunt fană declarată a bifazicului iar peste alte câteva săptămâni îmi aduc aminte cât de dragă îmi este loţiunea demachiantă.
Produsele care într-adevăr au fost nelipsite din etapa demachierii, de o vreme bună încoace, sunt gelul de curăţare şi/sau spuma demachiantă. Cum spuma de la Boots şi-a spus ultimul cuvânt acum câteva săptămâni, am rămas cu gelul (tot de la Boots, în amintirea spumei :P ).

Şi cum spuneam, am reînceput să folosesc şerveţele demachiante, de această dată în mod constant. M-am gândit că poate nu e tocmai ok pentru piele să intru machiată în duş (aburi, pori deschişi, impurităţi/machiaj) aşa că am zis să-i fac un bine şi s-o eliberez înainte, folosind un şerveţel demachiant (dar nu şi pe zona ochilor, de obicei rimelaţi).

Nu-mi place mai deloc senzaţia rece şi umedă pe ten, nici măcar vara la temperaturi ridicate, dar am ajuns la concluzia că introducerea acestui pas (demachierea cu şerveţele umede înainte de a intra în duş) îmi uşurează cu mult procesul de curăţare. Poate vă întrebaţi de ce nu mă demachiez complet înainte de a intra în baie, dacă tot am frica porilor care înghit impurităţile, ei bine, aşa văd eu ordinea fireasca a lucrurilor, cum aş putea să mă dau cu cremă sau ser de faţă şi apoi să intru în duş? :P

În ultimul timp am tot încercat mai multe tipuri de şerveţele, iar cele despre care scriu astăzi, şerveţelele Care- Q10 de la Mega Image, sunt şi cele pe care am de gând să le recumpăr.

Motivele sunt următoarele:

  • sunt cele mai îmbibate şerveţele încercate de mine până acum
  • au un material fin şi plăcut la atingere, cu mici “bobiţe” care ies în relief şi cu ajutorul cărora fac şi o uşoară exfoliere atunci când le folosesc
  • au un capac de plastic deasupra care mi se pare foarte practic şi util, în sensul că scade riscul evaporării şi uscării lichidului din şerveţele, aşa cum se întâmplă la cele care au doar o folie care se lipeşte/dezlipeşte la fiecare folosire.
  • sunt concepute şi pentru demachierea zonei ochilor, nu numai a feţei, şi-n plus se adresează şi pielii sensibile
  • îndepărtează machiajul foarte bine şi uşor
  • au un preţ imbatabil, de numai 7,5 ron.

În prima poză apar două tipuri de ambalaje deoarece voiam să vi le arăt şi pe cele încercate prima oară, deşi au logo-ul diferit aparţin aceluiaşi brand şi sunt fix la fel când vine vorba de proprietăţi/calităţi. Am vrut să le recumpăr tot pe ele atunci când am fost în Mega Image, numai că le mai aveau doar pe acestea cu ambalaj roz. Oricum, m-am bucurat să constat că sunt la fel.

Lista de ingrediente se laudă că ar conţine extracte de: ananas, sâmburi de struguri, sâmburi de migdale, frunze de ceai verde şi fructul pasiunii. Am pus ambele liste cu ingrediente pentru a face o comparaţie.
Având în vedere că după ce folosesc şerveţelele, procesul de demachiere continuă, inclusiv etapa clătirii cu apă, nu pot să spun că am stat să analizez aşa de bine ce conţin, dar, totuşi, am observat că atunci când se usucă, au un uşor efect astringent asupra tenului (în special în zona frunţii).

Sunt 25 de şerveţele în pachet, iar perioada lor de valabilitate este de 3 luni de la deschiderea ambalajului.

În orice caz, momentan, mi se par foarte potrivite pentru nevoile tenului meu, şi le voi recumpăra cu încredere şi pe viitor. Dacă aveţi experienţe plăcute sau sugestii legate de acest tip de produs, vă rog să-mi lăsaţi un comentariu şi să împărtăşiţi care sunt preferatele voastre. :P

  1. Delia says:

    hmmm, pe mine nu ma prea tenteaza servetelele demachiante. Nu stiu, pur si simplu nu imi simt tenul ok dupa ce ma curat cu ele…

    • Katyna says:

      Pai nici eu nu pot sa le folosesc doar pe ele, in primul rand nu-mi simt fata perfect curata, si apoi mai e si senzatia aia lipicioasa (la servetelele Care vad ca nu e cazul) sau de piele care ma strange.

  2. DarLyst says:

    Si eu am unele tot de la Mega Image, dar imi curat fondul de ten de pe degete cu ele.:)

    • Katyna says:

      Hmm, alte tipuri de servetele in afara de astea doua, parca n-am vazut in Mega-ul de langa mine.
      Eu ma sterg cu servetel normal, uscat, ca sa nu astept sa se usuce si sa continui repede machiajul. :P

  3. camelia says:

    Ma bucur ca ai rezolvat cu blogul! Si eu le am si sunt bune, dar mie-mi placeau mult si cele bleu dinainte, pentru ten normal. Erau 30 , costau vreo 5 lei si erau super :D

    • Uof, sper sa se fi rezolvat, si acum dau refresh din 5 in 5 minute sa vad daca inca mai am vreo postare sau nu. :(
      Deci mai era inca o varianta. Parca vad ca vor disparea de tot..

  4. AlinaGav. says:

    NU le-am incercat poate o sa le cumpar pe viitor, oricum am observat sa sunt destul de bune produsele marca proprie Mega Image. Mie imi plac extrem de mult dischetele demachiante si am incercat si niste periute de dinti si chiar au fost ok ;) )

    • AlinaGav. says:

      *era “Nu…”

      • Dupa dischete demachiante nu m-am uitat pentru ca inca mai am unele de la Lidl foarte bune (adica alea care par cusute pe margine). Sa stii ca am mai avut produse marca lor proprie, si m-au impresionat placut, inclusiv un suc natural bestial. :D

  5. Dana says:

    Eu am avut de la marca proprie Carrefour, 5 Ron pachetul si erau in doua variante, portocaliu pentru ten normal si albastru-verzui pentru ten sensibil. Mi-au placut, dar intre timp am descoperit alte metode de demachiere, chiar daca nu la fel de comode :) Cum spuneai si tu, gelul si spuma ftw! ;)

  6. Hapi says:

    De unde le cumperi??Imi place prezentarea, dar aici in Germania nu am vazut
    Eu dau pe Nivea 21 de Ron, folosesc NUMAI servetele demachiante pentru ca merge mult mai repede decat cu dischete cu vata si crema . Evident ca dupa ce curat bine fata, ma spal,sterg eventual cu o solutie micelara si apoi aplic crema hidratanta

    • La noi se gasesc in orice Mega Image, e marca lor. Nu cred ca le gasesti si in alte supermarketuri. Hmm, n-as fi crezut ca-ti plac servetelele demachiante :P

      • Hapi says:

        De vreo doi ani folosesc doar servetele. Sunt fan :) )
        Pana atunci stateam cu dischetele si crema langa mine, pune crema, curata, crema in ochi, vata pe gene, etc. Tonifica, etc
        Demachiez cu un servetel, e delicat si pt ochi (cele de la nivea)merge repede , apoi spal, hidratez.

        Dar pana acum nu am gasit un produs care sa le inlocuiasca pe astea chiar daca sunt mai scumpe. Am cumparat si eu de la diverse firme dar nu mi-a placut consistenta. Ba erau prea apoase, ba prea uscate.
        Sau trebuia sa insist binisor ca sa dau jos rimelul

  7. Jules says:

    Am văzut că au schimbat gama Care și gama 365 pe partea de îngrijire, le ai pe cele noi? Că mie mi-au schimbat șervețelele umede de bebei și parcă nu mai sunt așa de încântată ca înainte, mi se par o idee mai uscate…

  8. MissRux says:

    Am incercat pana acum servetele demachiante de la Balea (unele dintre ele, nu-mi aduc aminte care) si unele super ieftine din Lidl, groaznice, super uscate. Acum sunt super curioasa cum sunt cele de la Mega, trebuie sa le incerc :D

    • Nu m-au tentat cele de la Balea, poate doar cele de la Lidl, dar acum daca tot ma inteleg asa de bine cu astea..nu stiu daca le voi schimba.
      Sper sa le gasesti pe cele cu ambalaj alb, desi cum am spus si-n postare, mi se par cam la fel.

  9. Gabriela Popp says:

    Foarte bune pentru maini

  10. Laura says:

    Trebuie sa le încerc. Eu am mai cumpărat unele de la Billa, din păcate nu știu numele, insa si acelea sunt bune si ieftine. Mă bucur sa constat ca sunt produse ieftine si bune, mai ales ca unele îmi pare ca sunt mai eficiente sau la fel ca dermatocosmeticele, care sunt cu mult mai scumpe decât astea mass-market. Folosesti apa de la robinet pentru ten.

    • Asa este, dar din pacate eu gasesc destul de rar astfel de produse, insa cand le descopar…de drag scriu despre ele pe blog (nu ca despre celelalte produse nu scriu tot de drag :P ).
      Pentru demachierea tenului folosesc doar apa de la robinet, da.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>