Mar 29, 2012

Posted by in Gânduri/Stări, PERSONAL | 37 Comments

Sunt placidă

Cred că pot spune oficial că nici vitaminele nu mai fac faţă stării de apatie prin care trec de vreo săptămână încoace. N-am motive întemeiate dar totuşi nu-mi arde de nimic.
Tot încerc de câteva zile să fac un review, o postare, mai ales că am suficiente produse pe care vreau să le prezint, însă parcă-mi găsesc singură pretexte să nu duc la bun sfârşit ce încep. Fac poze, fac foldere, le deschid, le analizez şi-apoi le închid.
În weekend mi-am luat două pulovere (subţirele şi cu anchior) colorate ca să-mi binedispun simţurile adormite. Degeaba.

Aducându-mi aminte ce recomand eu în astfel de cazuri (ceai, baie fierbinte, carte de citit) am zis să le pun în practică. Ceaiul şi baia au mai fost cum au fost, domne dar cartea “Călugărul care şi-a vândut Ferarri-ul” m-a enervat la culme, din nou. Nu ştiu dacă o s-o pot citi până la capăt, eu voi încerca totuşi. Cred că sunt mult prea cerebrală pentru ea sau poate m-a nimerit într-o perioadă în care nu prea mai cred nici în mine, dar într-o astfel de fabulă cu un avocat care şi-a găsit pacea interioară după o vizită în India… De fapt am fost avertizată că la început e mai plictisitoare, aşa că încă mai sper. Poate o să mă inspire şi-o să scriu şi eu cartea “Femeia care şi-a vândut Dior-ul”.

Am zis că mă apuc de sală de săptămâna asta şi iar am amânat, efectiv nu ştiam cum să mă târăsc înapoi acasă şi să deschid mai repede pc-ul, bloglovin-ul, facebook-ul şi tv-ul. Sunt convinsă că mişcarea o să mă trezească la viaţă dar, până una alta, canapeaua e aşa de primitoare şi ospitalieră…

Hmm, să nu mă înţelegeţi greşit, nu am gânduri depresive că n-am tenul perfect, curtea şi mansarda la care toot visez, ci doar n-am energia necesară pentru activităţile banale de pe care le are orice om. Ziua mi-e foarte somn, iar seară nu reuşesc să închid ochii decât după ora 1…
În toată povestea asta, dacă reuşesc să dobândesc şi-o răceala, cred că intru în hibernare totală. Totuşi, preventiv, vreau să ştiţi de pe acum că o să-mi lipsiţi :) )
Apropo, ce m-a mai încărcat cu câteva gânduri bune, au fost comentariile şi reacţiile vis-a-vis de concursul ce tocmai s-a încheiat. Vă mulţumesc pentru mail-urile frumoase pe care le-am primit ulterior. :P

Am şi o vagă bănuială de ce am starea asta: am rărit consumul de dulciuri şi acum îmi vine să muşc şi dintr-o scoarţă de copac dacă-mi garantează cineva că are gust de ciocolată cu rom şi nu îngraşă. Pe de altă parte, am mărit consumul de peşte. Simt nevoia să mănânc în fiecare zi câte o conservă de ton cu salată multă şi lămâie, sau somon cu garnitură de orez cu legume.
Aş vrea să se inventeze hrana pentru modele: adică chips-uri sănătoase care să nu îngraşe nici măcar cu o calorie, îngheţata cu glazură de caramel care să topească ţesutul adipos, gogoşile anti-colesterol şi cartofii prăjiţi care aduc un aport de vitamine şi minerale organismului.

Mda, mi-am dat şi ultima suflare de energie ca să aberez despre mâncare. Mă opresc totuşi aici înainte să-mi fac singură poftă de ceva “interzis”.

sursă foto

Se mai simte cineva obosit fără motiv?

  1. Calin Andreea Daniela says:

    :) ) ce simpatica esti!

  2. Caress says:

    Si eu ma simt cam la fel…Dar cred ca am mai multe motive ca tine. :)

  3. simona says:

    Si eu am trecut prin asemenea stari acum cateva luni, si nu a fost prea amuzant. Din fericire cu toate suplimentele pe care le iau acum si cu o cura de ceai verde pe care am facut-o mai demult, am depasit starea.

    Uneori mai ascult Dr. Dre, mai trag cate o jumate de ora de dans energic prin casa :) )) si reusesc sa ma mai insufletesc putin, asta se intampla cand starea de apatie e combinata cu bosumflarea, ca eu am mai multe astfel de stari cu care vin de la serviciu de obicei…in sfarsit, ce vreau sa spun mai exact e ca nu esti singura… :)
    Bafta si sa nu uiti sa ne impartasesti si noua secretul “insanatosirii tale” !! :)

    • Treaba cu dansul nu se intampla nici in momentele mele de euforie maxima pentru ca nu-mi place sa dansez. :) )
      Cand am mai avut stari de genul asta de obicei au trecut de la sine, dar vad ca acum persista si insista sa stea agatata de mine. Eu pariez pe o excursie mica si pe multe poze facute, in rest nici in Sephora nu mai vad salvarea. :D
      Multam’ de sustinere :*

  4. Aurelia says:

    Am patit-o si eu. Eram mereu obosita si la o ecografie am descoperit ca ficatul meu era marit si acoperit de grasime. Simteam mereu nevoia sa dorm .

    • Ah, la asta nu m-am gandit, desi este posibil si-n cazul meu. Imi plac unele mancaruri grase si mai ales sosurile de tot felul. O sa incerc sa beau si mai multe ceaiuri mai ales ca am un dulap plin ochi.

  5. nikoleta ciocoiu says:

    eu mai sunt si acum racita dupa un indelung sir de zile in care nu am fost eu ci o stafida, cu toate ca m-am infofolit intreaga iarna si am avut grija sa mi iau vitamine si sa-mi intaresc imunitatea.. am furat-o, multa sanatate iti urez pastile si ceaiuri cu lamaie, echinacea, fructe la greu mie imi cherise pofta de mancare.pup

  6. micsa speranta says:

    off,eu am luat ieri din farma.bio-c-zinc se sug.. sunt bune. de cateva zile ma incearca raceala si de ieri am luat pastile si sunt mai bine. in rest ceaiuri la greu. am luat antistres si de somn linistit, poate…
    sanatate

    • Daca zici de ceaiul de la Fares, “somn linistit” eu nu prea pot sa-l beau, are gust de levantica parca.
      Mersi, sanatate si tie!

  7. Hapi. River_woman says:

    Hey again :)
    Te inteleg cu dulciurile si da, poate fi si asta un motiv pentru care resursele tale energetice sunt mai greu de mobilizat. Dar nu trebuie sa renunti, doar sa incerci dulciuri sanatoase. Vrei gust de ciocolata de calitate si totusi – fara calorii care se depun ? Sugestie- dulciuri raw preparare de tine, fara zahar.
    Par mai scumpe dar nu sunt. O ciocolata, niste bombonele te tin 2-4 zile depinde ce cantitate faci pentru ca nu poti manca mult din ele si dau senzatia de satietate.
    Nu ca ciocolata din comert -mananci o placuta si vrei s-o inghiti toata
    Nu sunt vreo ciudata raw vegana, e doar compromisul pe care l-am gasit pentru mine :)
    Uite aici o sugestie, evident de pe blogul meu, cred ca e unica postata :)
    http://hapi2233.wordpress.com/2011/10/29/eu-si-arareoriraw-vegana-mea-personalitate/
    Iti garantez ca e delicioasa

    • Arata bine bine, dar stii de ce-am amanat retetele de genul asta? Ca n-am “macinator” si nici blender. Bine, la nuci mai merge sa le maruntesti cu un cutit, dar la seminte sau alune…nu vad cum.
      Mda, o sa vizitez magazinele astea cu tot felul de semintarii, pentru ca nu pare deloc grea reteta.In momentul asta am doar seminte de in si nuci.
      Deci si tu esti o dependenta declarata, de zahar. Good to know and nice to meet you :) )

      • Hapi. River_woman says:

        Da, sunt dependenta de zahar adica eram. Am incercat sa inlocuiesc pe cat posibil. Acum functionez cu :minim de zahar brun, sirop de agave si miere .
        Nici eu nu am facut in blender pentru ca e cantitate mica si nu are rost sa il murdaresc ditamai blenderu
        Nucile le-am tocat pe rand in recipientul ala in care pisam usturoi, cu mojar de lemn

        Cand folosesc alune – le cumpar direct sfarmate, aici se gasesc peste tot, cred ca si in Ro

  8. BettyReviews says:

    Eu m-am nascut letargica :) ))

    • Nu te cred domne, mie mi se pare ca esti foaaarte energica. Imi spui mie ca daca-ti vand un pont cum ca in locul nu-stiu-care se vand oje O.P.I cu 10 ron, nu te-ai duce in urmatoarea secunda, chiar si…nemachiata? :D

  9. Delia says:

    Si eu am aceeasi problema. O saptamana n-am putut sa dorm bine deloc. Abia ieri am dormit sanatos, dar tot obosita m-am simtit. Doar sambata si duminica ce am avut o tresarire de energie in rest… :|

  10. Fix astfel ma simt de dimineata… total neplacut. E drept ca m-am culcat tare tarziu aseara… sa tot fi fost 3 dimi. … iar in ultima perioada si eu tot dupa 24.00 ajung in pat desi uneori ma straduiesc sa incep “pregatirile” pt somnic de pe la 23.00 …tot degeaba…

    Cred ca vina pt starea aceasta in cazul amandurora este oboseala, nu dormim suficient…si chiar daca dormim 7-8h, una e ca acestea sa fie incepand cu 22.00-23.00…si alta e, dupa 1.00, nu?:)

    • Dupa 1, dar dupa 3 ce mai zici? Ca mi s-a intamplat si asta, acum cateva zile.
      Las’ ca acum daca tot e frumos afara, o sa fac mai multa miscare, in special prin parc. In conditiile astea, nu cred ca mai apuc ora 1 nici sa vreau. :P

  11. Antoaneta says:

    Dragga Katyna scumpina (ca sa fac o rima )….cred ca suferi de astenie de primavara si inca nu s-a reglat organismul tau cu ora de vara….eu daca nu ar trebui sa merg la serviciu (ca nu ma tine nimeni acasa)….m-as baga in pat si as tooooooot dormi…am senzatia ca mi se fura orele de somn……la serviciu sunt apta pina la ora 11 dimineata…apoi la revedere energie….ma molesesc ca un balon fasait. O sa treaca o data cu venirea caldurii cu adevarat. Ah si mai e ceva care contribuie la starea asta, schimbarile bruste si drastice de temperatura. A dat caldura mare in martie, bietul organism cand sa se adapteze si el la asta…hop scade temperatura…si uite asa sus si jos cu liftul temperatura asta de afara…si organismul nu mai stie ce sa faca incotro s-o apuce si ce sa mai faca…..Si asta o sa treaca…Pina una alta hibernare placuta, doar ca mie o sa-mi lipsesti cam tare :) ..pupici calduti,Neta

    • Cum ma alinti tu Neta, esti o draguta!
      Eu sper sa nu dispar, am zis ca o sa imi lipsiti, doar in cazul in care ma procopsesc si cu o raceala, adica cireasa de pe tort (hmm, tort de ciocolata cu cireseee :D ).
      E posibil sa fie si treaba cu temperatura, mai stii?
      Te pup si eu

  12. anda says:

    Dap, si eu ma simt exaaact la fel. Eu nu pot sa dau vina nici pe dulciuri, nici pe primavara (care nu mi-a mai facut astfel de farse).Deci sunt in cautarea “vinovatului“.
    Prevad ca o sa-mi revin cu curatenia pe care mi-am propus-o saptamana viitoare, pentru ca apoi, sa dau vina pe oboseala.;))Te pup,draga Katynel!

    • La mine sunt din ce in ce mai convinsa ca e vorba de lipsa dulciurilor. :)
      Da, o curatenie planuiesc si eu, macar asa o sa am o scuza adevarata!
      Pup *

  13. Milena says:

    Eu ma bucur chiar si de starea de letargie, cand sunt placida, plictisita, fara chef. Ma iubesc atat de mult si imi ingadui atatea, inclusiv sa fiu fara chef uneori. Asa ca iti recomand cu muuult caldura sa lasi starea asta sa isi faca de cap, ca remedii clare nu exista decat iubirea dupa parerea mea:D. Si daca iti permiti luxul de a face exact ce vrei cat te tine starea, go for it! hugs

    • Si eu ma bucur de starea asta, cat timp nu-i asezonata cu dureri de cap sau raceli turbate.
      Am impresia ca tu ma instigi sa cumpar cosmetice, de-mi spui sa fac exact ce vreau :) , sau cel putin asta vreau eu sa inteleg :D
      No, lasa ca-mi revin eu, cu sau fara ajutor cosmetic. :P
      Pup*

  14. Glossy Lala says:

    Cam toata lumea este mai bulversata in perioada asta, pe mine m-a dat complet peste cap schimbarea fusului orar… Ce trecea timpul repede inainte, dar parca acum zburda de-a dreptul, mi-a afectat somnul noaptea, adorm tare tarziu si ziua sunt nauca de cap… In fine, sper sa fie totul bine, sa ne revenim si sa ne recapatam energia, pt ca vara bate la usa hehehe:)))Uite o idee: gandeste-te la o plaja de vis si imagineaza-ti ca deja esti acolo, simti apa, nisipul, briza, palmierii sunt superbi, o muzica buna in casti etc… Si incet incet, mai trece starea asta.

    • Daca ma gandesc la o plaja, chiar ca ma ia depresia :) ) (pentru ca nu-s acolo cu adevarat, nu de alta).
      Simt ca saptamana viitoare o sa fie muult mai bine :D

  15. Georgiana says:

    Am trecut si eu printr-o astfel de perioada de curand si m-au ajutat niste vitamine efervescente, un moccacino in fiecare dimineata si muzica… multa, multa muzica. Asta pentru ca ma influenteaza foarte mult la nivel mental si aleg cu grija ce ascult. Se poate sa ai totusi o mica astenie de primavara, ca tot s-a incalzit de curand, s-au lungit zilele, iar corpul a ramas “setat” pe vreme rece si zile mohorate. Oricum, daca descoperi vreo metoda de a rezolva problema, pls share :)

    • Nu spun la nimeni! Numai eu o sa ma bucur de pofta de viata si energie :) )
      E bine totusi ca ti-ai revenit si ca ai chef de postat :P

  16. Ral Diaconescu says:

    Daca nu vrei sa papi dulciuri…. o sa ma gandesc eu la tine in timp ce le devorez :) ))
    pupici multi

  17. Alina Anghel says:

    Mda, I know how you feel, same here … moleseala, oboseala, lipsa chefului de orice (acum iub se roaga de mine sa ne uitam la un film, dar nici de asta nu am chef), o gramada de chestii de facut si totusi as sta in pat, fara sa fiu deranjata sau stresata. Nici sa citesc nu am chef, si eu sunt book addicted …

    • We need a vacation! :D Eu de abia astept sa fac poze cu peisaje de pe te miri unde, sa port chestii vaporoase si lejere…eh
      Acum mi-am facut o cioco calda, si parca usor usor zaharul imi da aripi :)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>